Acest site este cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013
Contact | Autentificare
 
HOME DESPRE STEPS PARTENERI ACHIZITII CONTACT
RO | EN
Cum am devenit antreprenor:: Reușitele și eșecurile în business m-au format ca antreprenor

Reușitele și eșecurile în business m-au format ca antreprenor
Dr. Ovidiu Ene - SC AVIXA SRL, Sângeorgiu de Mureș

Eram rezident de medicină legală, câștigam mai bine decât toți colegii mei. Nu însemna însă că îmi ajungea salariul de la o lună la alta. Într-o seară mă plimbam cu fetița mea cea mare prin oraș, iar ea mi-a cerut ceva din vitrina unui magazin de dulciuri. Aveam banii numărați, ajungeau doar pentru următoarele trei zile, așa că nu i-am cumpărat ce dorea. Era prin 1998. Acela a fost momentul în care s-a produs un declic în mintea mea și mi-am pus întrebarea de ce am făcut atâta școală dacă nu sunt capabil să îi cumpăr copilului meu măcare o bomboană și de ce stau într-un loc care nu mă poate susține material nici măcar la nivelul decenței. Am conștientizat problema, după care am decis să întreprind ceva pentru a schimba situația.
 
Momente de cotitură și un început ... cu stângul
Ca prim pas, m-am angajat cu jumătate de normă într-o multinațională. Dimineața făceam medicină legală, după amiaza lucram ca reprezentant medical. Atunci a apărut un al doilea moment de cotitură în viața mea. La recomandarea unui coleg am citit o carte care mi-a deschis ochii într-un alt sens. Cartea se numește “Tată bogat, tată sărac”, autor Robert Kiyosaki. O carte motivațională excelentă. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că pe lângă poziția de angajat, sau de manager, pe lângă carieră mai există ceva. Sistemul acela în care faci ce îți place, poți ca din treaba respectivă să îți și rezolvi nevoile materiale. Adică o faci cu plăcere, rezolvând nevoile materiale și pe cele spirituale. A fost o revelație pentru mine. Din acel moment și până am deschis firma de consultanță și evaluare de personal au trecut 7 ani, perioadă în care am lucrat în farma. În 2006 am început ... cu stângul. Am fost totuși inspirat că nu m-am asociat cu nimeni, drept urmare țeapa a fost încasată numai pe firmă, nu și în firmă. Deci primul contract, prima țeapă. A fost un contract în cadrul căruia eu trebuia să scriu un suport de curs, s-a discutat un onorariu, după care nu am mai fost plătit. A fost pentru mine o lecție de viață să constat că a fi bun prieten cu cineva nu înseamnă că îl și cunoști cu adevărat. Nu am dat faliment, dar nu produceam suficient pentru a asigura un trai decent mie și familiei mele.

O nouă încercare, de data aceasta reușită
M-am reangajat și am început să construiesc în alt fel. Cred că a fost cea mai neagră angajare din viața mea, deși a fost cel mai înalt post ocupat în carieră. Eram director de vânzări. Am lucrat circa doi ani din poziția de director național de vânzări și încercam în paralel să dezvolt și un business privat în training. Deja luasem decizia ca la finele lui 2008 să mă axez doar pe afacerea mea. Nu a fost ușor, pentru că din poziția de angajat în care mă aflam câștigam foarte bine. A fost singurul moment din viața mea în care am fost ușor debusolat, dar mi-am impus să trec peste. M-am dedicat integral activității de training și evaluare de personal. Aveam un punct slab: nu aveam tehnica atragerii clientelei. A durat cam șase săptămâni până la semnarea primului contract important. Primii clienți i-am găsit printre cei cu care lucrasem în farma. Al doilea contract a venit foarte repede și mi-a permis să îmi angajasez și colaboratori. Lucrurile între timp au evoluat. Îmi place ce fac, cred cu tărie că trebuie să oferi întotdeauna clienților tot ceea ce ai mai bun ca și competență și întotdeauna trebuie să lucrezi cu oameni mai buni ca tine.

O primă lecție pentru cei ce vor să fie antreprenori

Când am inițiat prima afacere, am vorbit cu un prieten foarte bun, căruia i-am spus „Vreau să îmi deschis o firmă”. El mi-a spus: „Și eu vreau să îmi deschid firmă”. Au trecut ani de atunci. Ne întâlnim recent pe stradă. Îl întreb: „Ce faci?” Răspunde: „Tot unde știi, angajat. Tu?” Răspund: „Așa cum ți-am spus cândva, mi-am deschis firmă și m-am apucat de treabă.” El îmi spune: „Păi da, dar e foarte greu!”
Concluzia: Diferența dintre cei care fac afaceri și cei care nu ajung niciodată să facă este că pentru cei din urmă obstacolul rămâne obstacol, în timp ce pentru primii orice piedică este o provocare.

Conținutul acestui site este proprietatea Institutului Român de Cercetări Economico-Sociale și Sondaje-IRECSON și este protejat de legea copyright-ului și alte legi privind protecția proprietății intelectuale. Este interzisă copierea, descărcarea, printarea, publicarea, afișarea, procesarea, distribuirea, transferarea, traducerea, adăugarea, actualizarea, compilarea, adaptarea sau transformarea în orice formă a conținutului site-ului fără obținerea prealabilă a acordului scris din partea IRECSON.